Ochii sunt cel mai important organ senzorial de care dispunem - și sunt la fel de complecși, pe cât sunt de sensibili. Numeroase boli ale ochilor pot afecta vederea noastră - și pot avea consecințe grave asupra modului în care vedem lumea înconjurătoare. Acestea sunt foarte diverse, începând cu bolile mai puțin grave, cum ar fi sindromul de ochi uscați, opacitățile vitroase și strabismul, până la cele mai grave, cataracta, glaucomul și degenerarea maculară. VEDERE MAI BUNĂ explică: care sunt cele mai frecvente boli ale ochilor și cum le putem recunoaște? O privire de ansamblu asupra simptomelor, cauzelor și tratamentelor.

Cu excepția atacului de glaucom, în cazul căruia presiunea intraoculară crește deodată foarte rapid, glaucomul poate fi observat doar după ce a provocat deja daune considerabile nervului optic și / sau retinei. Simptomele tipice sunt lăcrimarea ochilor și deficiențe de vedere, cum ar fi câmpul vizual arcuit și îngustat. Aceasta este zona care poate fi cuprinsă cu ochii, fără mișcarea capului. Uneori cauzează dispariția centrului câmpului vizual și apariția unor inele colorate la îndreptarea vederii spre surse de lumină strălucitoare. În unele cazuri de glaucom, pot apărea pierderea generală a acuității vizuale și percepția redusă a contrastelor.

Glaucomul acut sau atacul de glaucom sunt acele cazuri, când în ochiul afectat apare o acumulare puternică și bruscă de presiune. Aceasta poate fi însoțită de simptome, precum ochii înroșiți și umflați, dureri oculare și dureri de cap, greață, vărsături și pupile fixe (dacă pupila nu reacționează la lumină) și de pierderea bruscă a vederii.

Glaucomul este un termen generic pentru diferite boli, majoritatea fiind caracterizate prin presiune intraoculară crescută și / sau unele tulburări circulatorii care afecteaza nervul optic. În cazuri rare, glaucomul apare și în cazul unei presiuni intraoculare reduse. Anumiți factori de risc pot contribui la creșterea presiunii intraoculare și astfel la aparițiea unuia dintre diferitele tipuri de glaucom. Aceștia sunt diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, infecțiile oculare, miopia, diferite tratamente cu cortizon, cazuri similare în familie și vârsta peste 65 ani.

Metodele de tratament depind de tipul galucomului. Picăturile pentru ochi pot reduce adeseori presiunea intraoculară. Alternativ, tratamentele sau operația cu laser pot duce de asemenea la rezultatele dorite. Operația de glaucom se efectuează de obicei sub anestezie locală.
Glaucomul acut este o urgență medicală și trebuie tratat imediat, în caz contrar poate cauza orbire. Înainte de o intervenție chirurgicală, pacientului i se administrează medicamente pentru reducerea presiunii intraoculare.

Nu există posibilitatea prevenirii glaucomului, se pot infuența doar factorii de risc ai acestuia. Evitarea diabetului zaharat și a bolilor cardiovasculare, cum ar fi hipertensiunea arterială, poate contribui în mod eficient la reducerea riscului de apariție a glaucomului.

În funcție de stadiul de cataractă, simptomele pot fi diferite. Printre simptomele tipice se numără perceția slabă a culorilor și a contrastelor, dificultăți de vedere pe semiîntuneric sau condiții de lumină slabă, strălucirea ochilor și capacitatea redusă a acestora de a se adapta la lumină și întuneric. Cei afectați au tulburări de vedere grave: în spațiu, la apropiere (de ex. la citit) și la distanță (de ex. când se uită la televizor).

Apariția cataractei are numeroase cauze. Cea mai comună cauză este îmbătrânirea naturală a ochiului. Diabetul zaharat (de tip 1 și 2), bolile de piele, cum ar fi neurodermatita, consumul de tutun, leziunile oculare, administrarea unor medicamente (de exemplu, toate tipurile de cortizon), deficit de nutrienți, a coroidei și radiațiile (de ex. UV, cu raze X sau infraroșii) favorizează apariția cataractei. Catarecta poate fi de asemenea ereditară. În unele cazuri, cataracta este cauzată de factori non-ereditari, de ex. rujeola.

Cataracta poate fi tratată în mod corespunzător prin operație. Cristalinul opacifiat se înlocuiește cu unul artificial (de obicei dintr-un material acrilic sau silicon). Operația se efectuează în mod normal în cadrul unei proceduri ambulatorii, sub anestezie locală. Mai întâi se operează ochiul mai afectat, celălalt ochi se tratează în mod normal cu câteva zile sau săptămâni mai târziu - depinde de ritmul vindecării.

Cataracta legată de vârstă este un proces natural și ca atare, nu poate fi prevenită. Acest lucru nu este valabil pentru cazurile în care cataracta a fost cauzată de alți factori. S-a stabilit o anumită legătură între fumat și cataractă - renunțarea la acest obicei, va contribui desigur la prevenirea bolii. Măsurile de prevenire a diabetului zaharat cuprind o dietă echilibrată, somn suficient și exerciții fizice regulate. Riscul deteriorării ochiului poate fi redus și prin purtarea unor ochelari de fiecare dată când efectuați sarcini periculoase (de exemplu, de foraj sau de polizare). Pentru a evita daunele cauzate de razele UV, vă recomandăm să purtați întotdeauna ochelari cu un tratament corespunzător, purtați de exemplu ochelari de soare în vacanță sau în solar și ochelari de schi iarna în munți.

Există două tipuri de degenerescență maculară, cea umedă și cea uscată. Degenerescența maculară uscată poate fi recunoscută prin claritatea vizuală redusă în câmpul vizual central. De exemplu la citit, literele de la marginea câmpului vizual sunt clare, iar cele din mijloc ușor neclare. Cei afectați recunosc greu fețele. O dată ce degenerescența maculară progresează, vederea devine treptat mai slabă, până când câmpul vizual central devine considerabil sau complet afectat.

Degenerescența maculară umedă apare drept rezultat al degenerescenței maculare uscate. Aceasta este mai rară, dar progresează mai rapid. Începe prin limitarea drastică a vederii la distanță și la aproape și cauzează în cele din urmă pierderea ireversibilă a vederii. Un simptom tipic al degenerescenței maculare umede este vederea restricționată a liniilor drepte (de ex. rame sau rosturile dintre plăcile de faianță), care apar curbate.

În cazurile de degenerescență maculară uscată, o parte a retinei se retrage, devine mai subțire și se atrofiază. Astfel celulele fotoreceptoare de la mijlocul retinei se distrug. Din coroidă, de sub macula cresc noi vase de sânge, cauzând sângerări și retenția apei.

Deși vindecarea degenerescenței maculare este practic imposibilă, de multe ori tratamentul poate încetini sau chiar opri progresul bolii.
Degenerescența maculară poate fi tratată în cadrul unor proceduri ambulatorii, prin injectarea unui medicament in ochi (injectare intravitroasă), care împinge înapoi vasele de sânge nou formate, determinând macula să se „usuce“. Acesta nu constituie o soluție pe termen lung, tratamentul trebuie repetat la intervale regulate, timp de mai mulți ani.

Degenerescența maculară este una dintre bolile tipice de ochi legate de vârstă, de aceea se recomandă efectuarea regulată a unor consulturi oftalmologice după împlinirea vârstei de 55 ani. Astfel se pot lua măsuri de tratament în fazele timpurii ale bolii.

Cei afectați suferă des de dureri de cap, senzație de arsură sau suprasolicitare a ochilor, însoțite adesea de senzație de oboseală. În afară de acestea pot apărea încețoșarea vederii, iritații la ochi și vederea dublă.

În cazul strabismului latent, ochii pacientului nu se află în poziție complet paralelă, ceea ce afectează vederea lor în spațiu. Creierul și mușchii ochilor încearcă să corecteze imaginile duble, pacienții se simt de aceea foarte obosiți. Numeroși factori pot influența apariția heteroforiei: consumul de alcool, stresul, oboseala și suprasolicitarea psihică. Lucrul îndelungat la calculator poate poate cauza de asemenea heteroforie.

Strabismul latent este de obicei simptomul suprasolicitării ochilor și trece adesea neobservat și netratat. Dacă în urma apariției heteroforiei apar deficiențe de vedere, acestea pot fi corectate cu o pereche de ochelari prismatici potriviți. Aceștia echilibrează inconsecvente de percepție, datorită unui șleifuiri speciale, la cel puțin una dintre lentile. Îmbunătățesc mobilitatea și interacțiunea ochilor, oferind purtătorului o vedere mai relaxată și îmbunătățită.

În cele mai multe cazuri strabismul manifest apare la bebeluși și copii mai mici. La strabismul concomitent ochii se pot mișca în toate direcțiile, dar nu sunt axați pe același obiect. Axele oculare au același grad de deviație în toate direcțiile.

Strabismul concomitent este ereditar sau se dezvoltă în urma prezbitismului. Alte cauze pot fi deficiențele de vedere la un ochi sau vedere spațială resticționată.

Starbismul concomitent poate fi tratat prin ocluzionarea ochiului sănătos. Ochiul sănătos se acoperă pentru câteva ore pe zi, pentru a forța ochiul strabic să vadă în mod corespunzător. Centrul vizual primește astfel impulsurile de care are nevoie pentru a fi instruit în mod corespunzător.

Strabismul paralitic se produce în urma paraliziei bruște a unuia sau mai multor mușchi oculari externi sau unui nerv ocular. Dintr-o dată, la pacienți apare vederea dublă și se plâng de percepție spațială precară, însoțite de greață, dureri de cap și chiar amețeli. Pacienții pot prezenta o suprasensibilitate la lumină, „tremurarea“ sau arsuri la ochi și clipire excesivă. Unghiul de deviație diferă în funcție de linia de vedere. Persoanele care suferă de strabism paralitic adesea compensează acest lucru prin înclinarea capului pentru a calma mușchii paralizați. Își înclină capul, până când văd normal.

Strabismul paralitic este de obicei cauzat de un traumatism, o boală neurologică, afectarea unui nerv cranian sau o inflamație la mușchii oculari. Tulburările circulatorii sau tumorii de creier sau la cavitatea oculară, de exemplu pot cauza și ele strabism paralitic.

Tratamentul strabismului paralitic diferă de la caz la caz. Una dintre opțiuni este corectarea problemei cu o pereche de ochelari cu prismă, care echilibrează inconsecvente de percepție, datorită unei șleifuiri speciale, la cel puțin una dintre lentile. Alternativ, mușchii oculari afectați pot fi operați și ca tratament se poate administra toxina botulinică. În unele cazuri strabismul paralitic se vindecă de la sine după câteva săptămâni sau luni.

Opțiunile de prevenire depind de cauza strabismului paralitic și sunt prea diferite și diverse pentru a fi explicate aici. Oftalmologul dumneavoastră va pune diagnosticul corect.