Un procent mare din toate microcipurile la nivel mondial sunt produse utilizând tehnologie optică de la ZEISS. Ca lider tehnologic în domeniul echipamentelor de fabricare a semiconductoarelor, ZEISS facilitează producția de microcipuri tot mai puternice, mai eficiente și mai economice, jucând astfel un rol crucial în era microelectronicii.
ZEISS asigură standarde de calitate oriunde precizia maximă este imperativă: cu mașini de măsurare pe bază de coordonate, software de metrologie și sisteme de microscopie pentru știință, cercetare și inspectare materiale. ZEISS își îndeplinește rolul de a asigura că și cele mai mici structuri sau procese devin vizibile.
Cu produsele și soluțiile sale pentru oftalmologie, neurochirurgie, chirurgie ORL, stomatologie și oncologie, ZEISS contribuie la progresul în medicină și asistă medicii din întreaga lume în îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Fiind unul din liderii producătorilor de lentile de ochelari, ZEISS simbolizează confortul vizual maxim. Lentilele pentru dizpozitivele de filmat și fotografiat, binocluri, lunetele de observație, planetarii și sistemele de observare pentru simulatoarele de zbor de la ZEISS oferă utilizatorilor acestora o calitate optică excepțională și așadar momente de neuitat.
Grupul ZEISS dezvoltă și distribuie echipamente de fabricare a semiconductoarelor, tehnologii de măsurare, microscoape, tehnologie medicală, lentile de ochelari, lentile pentru aparate de filmat și fotografiat, binocluri și tehnologii pentru planetarii. Grupul a luat naștere într-un atelier pentru mecanică și optică de precizie care a fost înființat de Carl Zeiss, fondatorul companiei, în orașul Jena din Germania de est în 1846. Astăzi, ZEISS are sediul principal în orașul Oberkochen din sud-vestul Germaniei.