Secretul din spatele designului perfect al lentilelor pentru ochelari

Pentru furnizarea unei soluții personalizate sunt necesare o experiență bogată, calcule matematice și cunoașterea detaliată a nevoilor purtătorilor de ochelari.

Ce părere aveți? Care produs încorporează mai multe cunoștințe din domeniul opticii - lentilele pentru ochelari sau obiectivele moderne de înaltă performanță ale camerelor de filmat care conțin cinci elemente optice individuale? Obiectivele camerelor de filmat ar fi răspunsul imediat al multor persoane. Ce proprietăți optice ar putea oferi o banală lentilă subțire din plastic? Secretul ascuns al lentilelor pentru ochelari constă în designul lor. Obiectivele camerelor de filmat prezintă un sistem optic simetric și sunt produse în aceeași formă iar și iar. Aceasta este o excepție rară în domeniul lentilelor pentru ochelari, unde asimetria este regula. Forma lentilelor este mult mai complexă și este unică pentru fiecare lentilă. Performanța lentilelor pentru ochelari este rezultatul a numeroase diferite suprafețe optice cu o complexitate imensă. De ce? Aceasta a fost întrebarea pe care VEDERE MAI BUNĂ i-a adresat-o lui Gerhard Kelch, matematician calificat și Șef Design Optic la ZEISS Îngrijirea Vederii.

VEDERE MAI BUNĂ: Dle Kelch, experții în optică depun mereu eforturi pentru a dezvolta un design pentru lentile din ce în ce mai performant. De ce are acest subiect o atât de mare importanță? Ce beneficii îmi aduce acest lucru mie - un purtător de ochelari?

Gerhard Kelch, matematician calificat și Șef Design Optic la ZEISS Îngrijirea Vederii
Gerhard Kelch, matematician calificat și Șef Design Optic la ZEISS Îngrijirea Vederii

Gerhard Kelch: Obiectivul principal al unei lentile pentru ochelari este de a corecta deficiențele de vedere - de exemplu miopia sau hipermetropia. Acestea mai pot corecta și alte deficiențe vizuale, cum ar fi astigmatismul sau o afecţiune pe care experții o numesc prezbiopie, sau dificultatea tot mai mare de a focaliza la apropiere, pe măsură ce îmbătrânim. Cerința minimă care trebuie îndeplinită de aceste lentile este ca ochiul să poată vedea clar din nou atunci când privește „drept înainte”. Acest lucru nu înseamnă în mod neapărat că putem vedea la fel de bine ca alte persoane cu vedere perfectă. Iar aceasta este o provocare pe care noi, la ZEISS, o abordăm de mai bine de 100 de ani. Obiectivul nostru este de a le oferi purtătorilor de ochelari o vedere clară și naturală în toate direcțiile, nu doar drept înainte.

Ochii noștri se mișcă în spatele lentilelor noastre. Mișcarea ochilor noștri diferă de la o persoană la alta, și fiecare ramă se așează în mod diferit pe fața fiecărei persoane - de exemplu, cu un unghi de înclinare diferit. Aici intervine designul lentilelor pentru ochelari moderne.

Lentilele moderne iau toate aceste elemente în calcul datorită designului individualizat. O lentilă prescrisă are o putere optică diferită înspre partea superioară sau laterală a lentilelor decât atunci când privim drept înainte. Prin urmare, designul trebuie să fie optimizat astfel încât să permită cea mai bună corecție posibilă în partea superioară și cea periferică a lentilelor. Acesta trebuie să fie adaptat în întregime la prescripția purtătorului și la potrivirea și forma ramei.

VEDERE MAI BUNĂ: Secretul pentru toate acestea este modul în care sunt produse lentilele?

Gerhard Kelch: Ei bine, noi, la ZEISS, investim mulți bani în îmbunătăţirea continuă a designului lentilelor noastre și pentru a le adapta la stilurile de viață în schimbare ale purtătorilor de ochelari. Numeroșii noștri ani de experiență din domeniul opticii - și nu doar în domeniul lentilelor pentru ochelari - ne asigură o bază ideală pentru munca noastră. Produsele noastre acoperă întregul proces, de la examenul oftalmologic inițial folosind sistemele noastre de măsurare până la producția și tratamentele aplicate lentilelor noastre. Marea majoritate a sistemelor pe care le folosim sunt produse, instrumente, tehnici și programe software pe care le-am dezvoltat noi înșine. Potrivim toate etapele procesului cu precizie și exactitate una cu cealaltă. ZEISS nu lasă absolut nimic la voia întâmplării. Numai produsele și tehnologiile încercate și testate ajung pe piață.

Atunci când dezvoltăm un nou design de lentile - cel mai recent produs la nostru lentilele ZEISS pentru lumea digitală Digital Lens, de exemplu, începem prin a analiza ce anume trebuie să îndeplinească noul design. Efectuăm studii cu purtători încă din primele etape. La urma urmei, la ce ne ajută până și cel mai sofisticat design dacă este complet inutil în utilizarea de zi cu zi?

VEDERE MAI BUNĂ: Cum selectați purtătorii pentru aceste studii?

Gerhard Kelch: Totul depinde de produs, bineînţeles. Pentru lentilele progresive trebuie să alegem purtători care au peste 40 de ani și care deja se confruntă cu primele dificultăți de focalizare la apropiere sau care poartă deja lentile progresive. Altfel, selectăm un eșantion tipic de persoane: de ex. persoane cu dioptrii mici și mari sau de diferite vârste și de sex diferit și cu diferite forme ale feței ...Dat fiind faptul că ne desfășurăm activitatea peste tot în lume, există diverse caracteristici care sunt specifice fiecărei regiuni care trebuie să fie luate în considerare, de ex. forma feței, poziția ochilor și gusturile diferite în materie de rame pentru ochelari. Toate acestea trebuie să fie încorporate în considerațiile noastre inițiale privind proiectarea. O procedură testată, standardizată folosind chestionare ne ajută apoi să optimizăm designul și să decidem între diferitele versiuni ale produsului. Cu cât știm mai multe despre purtători, cu atât vor fi mai bune lentilele la final! Nu mai este cazul să spun că mai avem nevoie și de cel mai bun program software de design optic pe care l-am dezvoltat noi înșine și pe care îl îmbunătățim în permanență cu noi date.

VEDERE MAI BUNĂ: Dar există și lentile care sunt optimizate pentru fiecare purtător în parte. Cum funcționează acest lucru?

Gerhard Kelch: În trecut, era posibilă proiectarea și producerea lentilelor numai folosind suprafețe sferice sau torice. Astăzi, putem proiecta suprafețe asferice și atorice și să le încorporăm în lentile prin numeroase metode diferite. Până la tehnologia freeform care permite orice tip de individualizare. Acest lucru este interesant nu numai pentru lentilele progresive dar și pentru cele monofocale. Un exemplu: putem acum produce lentile moderne pentru sport cu rame extra curbate în așa fel încât purtătorul să nu se mai confrunte cu imagini neclare în zonele periferice. Tehnologia informatică avansată ne permite acum să creăm lentile individualizate cu precizie extremă pe baza datelor pe care le primim de la opticianul dumneavoastră - și totul în doar câteva secunde. În anii 1980, pentru crearea unei suprafețe freeform a lentilei era nevoie de o noapte întreagă.

Acum, calculăm 12.000 de suprafețe progresive individualizate în fiecare zi în fabrica noastră din Aalen, Germania.

VEDERE MAI BUNĂ: Acest proces trebuie să implice volume impresionante de date.

Gerhard Kelch: Corect. Datele din măsurători pe care le primim pentru fiecare purtător de ochelari în parte - confidențialitatea datelor este garantată în permanență, bineînţeles - sunt esențiale pentru producerea fiecărei lentile individualizate. Imaginați-vă că o lentilă se pierde în timpul transportului sau se sparge în timpul purtării; noi, având la îndemână datele purtătorului, putem produce imediat o lentilă de schimb. În plus, datele ne ajută să anticipăm noile tendințe - de ex. în moda ramelor de ochelari - și să le încorporăm în designul lentilelor noastre și în studiile efectuate pe purtători. De exemplu, ultimii trei ani ne-au arătat că în prezent există o tendință înspre rame mai mari. Această tendință a modei afectează și modelele noastre: lentilele se așează foarte diferit în fața ochilor în rame mai mari. Sistemul optic trebuie să fie adaptat în consecință.

VEDERE MAI BUNĂ: O ultimă întrebare: Ca matematician, ce recomandare aveți pentru purtătorii de ochelari?

Gerhard Kelch: Eu cred cu tărie că vederea clară, confortabilă este atât de esențială în viața noastră de zi cu zi încât ar trebui să-i fie acordată mai multă importanță. În ziua de azi, tehnologiile excepționale ne permit să creăm soluții care ne oferă cel mai bun confort vizual posibil. Prin urmare, recomand tuturor să-și testeze în mod regulat vederea la un optician sau medic oftalmolog. Vederea slabă ar putea fi cauza durerilor de cap, de exemplu. Lentilele potrivite ar putea fi remediul pentru aceasta.

Profilul meu vizual Definiţi-vă acum profilul vizual şi găsiţi soluţia potrivită pentru dumneavoastră.
Găsiți un optician ZEISS în apropierea dumneavoastră

Articole similare

Testul ZEISS online de verificare a vederii Participați la testul ZEISS online pentru verificarea vederii și testați-vă calitatea vederii.

Să înțelegem vederea 27 sept. 2021

Tags: La optician

Lentile din plastic sau sticlă? Care este materialul potrivit pentru fiecare pacient? Informați-vă înainte de a vă cumpăra ochelari și vă veți bucura de o vedere mai bună.
Optica oftalmică din ziua de azi: Cum s-a schimbat consultul optic în ultimii 10 ani Volker Meyer și Heinrich Rath de la Universitatea Aalen din Germania au stat de vorbă cu echipa VEDERE MAI BUNĂ
Dispozitive de ajutor vizual pentru slab-văzători pentru locul de muncă: Când vederea mai bună pur și simplu nu este suficient de bună Lupele de precizie ZEISS pentru toți cei a căror meserie pretinde un simț acut al observației

Produse asemanatoare