Istoria ochelarilor

Potrivit experților, ochelarii sunt a cincea cea mai importantă invenție, de când s-a descoperit focul și s-a inventat roata. Motivul: pentru prima dată în istoria omenirii, milioane de oameni cu deficiențe de vedere s-au putut bucura de o vedere mai bună. Astăzi acest lucru ni se pare firesc, însă timp de mai multe secole nu a existat pur și simplu nici o soluție pentru cei care sufereau de deficiențe de vedere - încă nu s-au inventat ochelarii. A fost nevoie de mult timp pentru a dezvolta ochelarii moderni din ziua de astăzi. A fost nevoie de multe experimente, iar între timp au venit și au trecut multe tipuri de ochelari. VEDERE MAI BUNĂ vă povestește istoria ochelarilor - de la începuturi, așa numite ”pietre pentru lectură” până la transformarea acestora în accesorii de stil de viață și modă.

Inventarea ochelarilor prezintă un important pas înainte în istoria culturală a umanității: căci persoanele cu deficiențe de vedere nu numai că au putut lua parte în mod activ în viața de zi cu zi, dar au putut studia mai mult, îmbogățindu-și astfel cunoștințele și trasmițându-le mai departe. Marele orator roman Cicero (106-43 î.Hr.) se plângea frecvent, cât de greoi îi citeau sclavii textele, cu voce tare. Sau să nu uităm de mijlocul special de vedere creat de împăratul Nero (37-68 după Hr.): el s-a uitat la preferatele sale lupte de gladiatori printr-o piatră verde, sperând că aceasta îi va revigora ochii. Această convingere a persistat până în secolul al 19-lea. ”Ochelarii de soare” de atunci erau verzi și se purtau și în interior. Dar când a început de fapt inventarea unui mijloc propriu-zis de îmbunătățire a vederii?

Eruditul și astronomul arab Ibn al-Heitam (aprox. 965-1040 după Hr.) a fost primul care a menționat, că lentilele șlefuite le pot veni în ajutorul celor care suferă de tulburări de vedere. Cu toate acestea, ideea lui de a folosi părți ale unei sfere din sticlă pentru mărire optică a fost pusă în practică cu mulți ani mai târziu. Opera sa ”Cartea opticii”” tradusă în limba latină în anul 1240 și-a găsit un public interesat în multe comunități monahale. Astfel visul lui Ibn al-Heitam a devenit realitate: în secolul al 13-lea, călugării italieni au confecționat o lentilă semi-sferică din cristal de stâncă, care dacă era plasată deasupra unui scris, mărea literele! Această ”piatră pentru citit” a fost o adevărată binecuvântare pentru mulți călugări în vârstă care sufereau de presbiopie, pentru că a îmbunătățit în mod semnificativ calitatea viețiilor. În aceea perioadă, a intrat în folosință termenul german pentru ochelari (Brille). Termenul se derivă din cuvântul beril, un minereu cristalizat, șlefuit pentru confecționarea primelor lentile.

Chiar dacă aceste pietre pentru citit i-au ajutat pe oamenii să vadă mai bine în viața de zi cu zi, ele au trebuit să mai facă o cale lungă, până ce s-au transformat în ochelarii, pe care îi cunoaștem azi. Acest lucru s-a întâmplat prin invenția făcută în celebrele ateliere de sticlărie din Murano în secolul al 13-lea. Murano, o mică insulă la nord de Veneția, a fost mult timp un centru faimos de prelucrare a sticlei. Secretele obținerii unei sticle cât mai transparente nu le-au fost împărtășite străinilor: formulele au fost ținute mult timp secrete, iar cristalleri-lor sau meșterilor sticlari le-a fost interzis să părăsească insula. Într-o vreme, cei care au încălcat această regulă, au fost pedepsiți chiar cu moartea. În aceea vreme toată lumea și-a îndreptat privirea spre Italia, deoarece sticla albă necesară pentru confecționarea acestor mijloace de vedere a fost produsă numai în sticlăriile de Murano.

La sfârșitul secolului al 13-lea meșterii sticlari au reușit să facă un progres major: pentru prima dată, îmbinau două lentile convexe amplasate într-un cadru de lemn cu o bară de lemn și nituri. Și în sfârșit: s-a născut prima pereche de ochelari! Desigur această pereche de ochelari îmbinată cu nituri nu a putut fi atașată în nici un fel de capul purtătorului. Cu toate acestea, a oferit pe acea vreme senzația de confort vizual maxim. Pentru a vedea mai bine, purtătorul a trebuit să țină acestă pereche de sticlă pur și simplu în fața ochilor. Invenția a fost chiar imortalizată într-un edificiu din acea regiune. În 1352 Tomaso di Modena a pictat frescele din mănăstirea dominicană San Nicolo din Treviso, pe care se văd o piatră pentru citit și o pereche de ochelari îmbinată cu nituri. Însă, în ciuda tuturor străduințelor meșterilor sticlari, fabricarea sticlei nu au putut fi ținută mult timp secretă. Pentru a păstra supremația Veneției în producția de sticlă, numai meșterilor care au aderat în totalitate la prevederile cristalleri le-a fost permis că confecționeze lentile de ochelari după 1300. De-a lungul timpului, ochelarii îmbinați cu nituri și-au găsit, de asemenea, calea și spre Germania: cel mai vechi exemplar a fost descopeit în mănăstirea Wienhausen din nordul Germaniei de azi.

Cu trecerea anilor meșterii sticlari au înlocuit bara de lemn și ramele de lemn cu unele din plumb. Rezultatul marchează un alt pas important în evoluția mijloacelor de vedere: ochelari cu brațe, care semănau foarte mult cu cei pe care le cunoaștem astăzi. Cu timpul s-au utilizat diverse materiale la fabricarea ochelarilor: începând din secolul al 16-lea lentilele erau încastrate în rame de piele, carapace de broască țestoasă, coarne, fanoane de balenă, fier, argint și bronz. Acestea au fost toate materiale, pe care și le permiteau numai cei bogați.

După apariția pietrei pentru citit s-au confecționat numeroase mijloace de îmbunătățire a vederii, de forme și dimeniuni diferite. De exemplu: începând cu anul 1727 monoclul a devenit un accesoriu preferat în rândul celor înstăriți în Germania și Anglia. Apoi, în 1780 a fost inventat lornionul, rama acestuia era ţinută cu o baghetă, dintr-o singură parte. Și ochelarii cu rame Nuremberg, nu prea îndrăgiți deoarece apăseau prea tare nasul, provin din aceea perioadă. Aceste rame elegante constau dintr-o bucată lungă de fir înfășurat în jurul lentilelor. Deși realizate din materiale destul de simple, au fost extrem de populare în secolul al 19-lea. Apoi, moda s-a schimbat, și a început să se poarte ochelarii de tipul pince-nez. Vedeta dintre mijloacele vizuale ajutătoare din aceea vreme era formată din două lentile, înconjurate de o sârmă în formă de inel și care se prindeau de nas. Începând din 1841, acesta a devenit un semn distinctiv al bugheziei germane bogate.